miercuri, 3 martie 2010

Posturi dedicate lui Mircea Cartarescu (I parte)


Iubim cu un creier de copil


Cea mai minunata femeie din lume este cea care te iubeste cu adevarat si pe care-o iubesti cu adevarat.Nimic altceva nu conteaza.Odata,pe vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi pusti zaluzi si frustrati care dadeau note "gagicilor" si vorbeau cu atat mai scabros cu cat erau, de fapt, mai inocenti erotic. Ce fund are una, ce balcoane are alta... Femeile nu erau nimic altceva pentru noi decat niste obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor "Volvo" sau "Maseratti": nu ne imaginam cu adevarat ca vom avea si noi una vreodata. Prin dreptul cinematografului Patria am zarit o tipa traznitoare. Am ramas inlemniti: ce pulpe in ciorapi de plasa neagra, ce fund rotund si ce mijloc subtire, ce toale pe ea, ce plete de sarma rosie , rasucita in mii de feluri... Ne-am invartit in jurul ei ca s-o vedem si din fata: cum putea avea asa pereche de tate, asa de perfecte cum numai in albumele de arta -care pe-atunci ne tineau loc de Penthouse- mai vazuseram? Pentru cine era o astfel de fiinta, cum putea si o noapte de sex cu ea?Pana la urma ne-am asezat la coada la bilete, fara s-o scapam din ochi si fara sa-ncetam comentariile ca din Povestea povestilor. Cand,il auzim pe unul, un tip destul de jegos care statea si el la coada, mancand seminte, inaintea noastra: "E buna parasuta asta, nu ? V-ar place si voua, ciutanilor... Da'ascultati-ma pe mine, c-am fumat destule ca ea: cat o vedeti de futesa, sa stiti ca e pe undeva un barbat satul de ea pana peste cap! Poa' sa fie cea mai misto din lume, poa' sa fie si Brijibardo, ca tot i-e drag vreunuia de ea ca mie de nevasta-me..."

Am fost mult mai socat de remarcile astea decat mi-as fi imaginat. Cum sa te plictisesti de frumusetea insasi, de neatins si de neconceput? De cea pentru care ti-ai da si pielea de pe tine ?Ce-si putea dori un barbat mai mult decat sa-si poata trece bratul in jurul mijlocului ei, sa poata privi minute-n sirin ochii ei, sa o intinda incetisor pe pat... Sa o scoata din invelisul ei de dantela matasoasa... De-aici incolo imaginatia mea se bloca, nu-mi puteam inchipui cum e sa faci dragoste. De cate ori ma gandeam cum ar fi, vedeam doar un ocean roz care se rasuceste asupra ta si te sufoca...

Am cunoscut apoi femei reale, femei imaginare, femei din vis, femei din carti, femei din reclame, femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din revistele porno. Fiecare altfel si fiecare cu altceva de oferit. M-am indragostit de cateva si de fiecare data a fost la fel: primul semn ca as putea-o iubi a fost mereu ca nu m-am putut gandi, vazand-o "cat de futesa e". Chiar daca era. Barbatii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, pana si el, la orice varsta, isi imagineaza cum ar face-o cu fata plictisita, necunoscuta, de lang el. Dar cand cunosti cea mai minunata femeie din lume, care e cea pe care o poti iubi, semnul este, trebuie sa fie, ca nici pulpele, nici "balcoanele" nu se mai vad, de parca hormonii sexului si-ai agresivitaii s-ar retrage din creierul tau tumefiat si l-ar lasa inocent ca un creier de copil si translucid ca o cornita de melc. Facem sex cu un creier de barbat, dar iubim cu unul de copil, increzator, dependent, dornic de a da si a primi afectiun. Femeile minnunate din viata mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevarat si care-au raspuns cu dragoste dragostei mele, au fost intr-un fel necorporale, au fost bucurie pura, nevroza pura, experienta pura. Senzualitatea, uneori dua pana foarte departe, nu a fost decat un ingrdient intr-o aventura complexa si epuizanata a mintii.
Pentru mine nu exista, deci, "cea mai minunata" in sensul de 90-60-90, nici in cel de bonda, bruna sau roscata, ianlta sau miniona, vanzatoare sau poeata. Cea mai minunata este cea cu care am putut avea un copil virtual numit "cuplul nostru", "dragostea noastra".

Fragment extras din cartea "De ce iubim femeile" de Mircea Cartarescu. Sper ca v-am convins (mai mult sau mai putin) sa incercati sa cititi si sa il intelegeti pe inegalabilul Mircea. Scrie dragut(putin spus, dar nefiind critic cam asta e tot ce imi trece prin capla ora asta :D), cu diferite completari in limba engleza, lucru pe care personal il consider foarte ingenios si original si plus ca dau o nota de "nu tot prostul poate sa o inteleaga" cartii:).

marți, 2 martie 2010

Nu am avut timp sa ma gandesc la asta ...:-S

Astazi majoritatea dintre noi am avut parte de o frumoasa(mai mult sau mai putin) ascultare la romana.Dardaind de emotii(lucru usor explicabil in cazul meu) ies in fata ca un extraterestru si imi dreg glasul in timp ce profesoara facea ultimele observatii colegului de dinainte.Turui ce turui legat de poezia "Atat de frageda..." si mi se opreste firul(adica ajung intr-un sfarsit la sfarsit :) ).Intrebarea capcana :
[Profa]: -Daca Eminescu ar fi aici de fata ce anume l-ai intreba?
[Gogu=eu]:(cel mai cretin raspuns dat !ever!-eu una daca af fi fost profesoara cred ca dadeam 2 direct pe un asemenea rapuns)L-as intreba de ce si-a ales iubirea ca sentiment pe care sa il dezvolte in lucrarile sale?Si daca se aseamana catusi de putin evenimentele din (fosta) sa viata reala cu cele transpuse in poezii?
[Profa]:(ajungand la o concluzie): Deci o intrebare legata de bibliografia operelor nu?
Am negat (nu stiu de ce), iar din cauza la stresului/emotiilor care imi ingreunau atat membrele cat si gandirea nu am fost in stare sa aduc argumente negatiei.Am tacut si pana la urma am aprobat ideea.:-?
Scuza: nu prea am avut timp pt un raspuns mai "inteligent"
Dar,luand-o ca pe o revansa, daca Eminescu va veni vreodata sa ma caute 8-> atunci ii voi adresa aceste intrebari:
Cum a putut iubi atat de neconditionat si liber de conveniente sociale? Cum a putut sa lase acest sentiment sa puna stapanire pe sufletul lui ? A meritat femeia de atunci toate acestea?A mai iubit vreodata asa?De ce nu a avut incredere in propriile forte de la bun inceput?I-a stiut cineva toate suferintele din suflet vreodata ?Nu se simte lipsit de aparare avand in vedere ca sufletul lui este transcris picatura cu picatura in fiecare lucrare a sa?...hmm si mult mai multe dar prima si prima oara l-as intreba daca il tine de un 1la1 cu mine pe juma' de teren ;)? si dupa as trece la restul intrebarilor.
In fine, lasand glumitele santieriste la o parte eu chiar il admir pe "nenea asta de prin nu stiu ce coclauri care o scris poezii faine"adica Eminescu. Cred ca nici un poet roman nu a putut redacta mai bine sentimenul de iubire ce mistuie fiinta unui om in diferite perioade ale vietii?Iar imbinarea dintre natura si iubire este realizata "ca la carte".Se completeaza iar ceea ce rezulta incanta privirea si auzul cititorului!
A si sincer sa va spun Eminescu este pentru orice varsta, dar recunosc ca o data cu trecerea anilor il intelegi mai bine pt ca te maturizezi(sau cel putin asa se presupune), treci prin diferite incercari ale vietii si percepi totul cu alti ochi.
Asadar cititi-l cat mai aveti timp !